Dragă femeie,

Ne dorim pentru tine să nu uiți niciodată că frumusețea se naște din bunătate, asemenea zambilei care nu ține cont de cine îi adulmecă mirosul, că puterea vine din inocență, asemenea ghiocelului care răsare primul fără să țină cont de tină și că eleganța stă în detalii, precum distins își poartă crinul haina fără să strige.

Mai mult decât orice ne-ar plăcea să iți amintești că feminitatea înseamnă grația cu care iți porți zâmbetul, asa cum laleaua își deschide petalele, că ai calități nebănuite precum bujorul care se deschide dintr-o dată arătându-și bogăția corolei, iar ce te face cu adevărat specială este felul în care poți fi de nădejde așa cum orhideea înflorește sprijinindu-se una câte una.

Căci floarea și femeia nu concurează, ci ele se completează și se îmbogățesc una pe alta.